χωριστῶς

χωρίτης

χωριτικός
χωρίτης, ου () []
1 habitant d’un pays, indigène, Eschl. Eum. 1035 ; adj. Eschl. fr. 121 ||
2 habitant de la campagne, cultivateur, Soph. fr. 22 ; Xén. Hell. 3, 2 fin ; Plut. Syll. 7 ; Anth. 7, 657, etc.
Étym. χώρα.