διώκτης

διωκτός

διωκτύς
διωκτός, ή, όν :
1 poursuivi, chassé, banni, Soph. fr. 870 ||
2 qu’on peut ou doit poursuivre ou rechercher, Chrys. (Ath. 8d) ; Arstt. Nic. 1, 7, 4 ; An. 3, 7 et 9.
Étym. διώκω.