δυσφράστως

δυσφρονέω

δυσφρόνη
δυσφρονέω (seul. part. prés. poét. δυσφρονέων) être affligé, Hés. Th. 102 (sel. G. Dind. gén. ion. de *δυσφρόνη).
Étym. δύσφρων.