πευκήεις

πεύκινος

πεῦσις
πεύκινος, η, ον [] de pin, c. à d. :
1 qui coule d’un pin ; δάκρυ, Eur. Med. 1200, goutte de résine ||
2 en bois de pin, Soph. Tr. 1198 ; Eur. Hec. 575.
Étym. πεύκη.