πρόσπολος
προσπορεύομαιπρόσ·πολος, ου
(ὁ, ἡ)
1 serviteur, servante,
Soph. O.C.
897, 1553 ; Eur. Or. 106, etc. ; au fém. Soph. El. 78, O.R. 945, O.C. 746, etc. ||
2 particul. ministre ou
prêtresse d’un temple, Eschl. Eum. 1024 ; Soph. O.C. 1053 ; Eur. Suppl. 2, etc.
Étym.
π. πέλω.