προσπολιτεύομαι

πρόσπολος

προσπορεύομαι
πρόσ·πολος, ου (ὁ, ἡ)
1 serviteur, servante, Soph. O.C. 897, 1553 ; Eur. Or. 106, etc. ; au fém. Soph. El. 78, O.R. 945, O.C. 746, etc. ||
2 particul. ministre ou prêtresse d’un temple, Eschl. Eum. 1024 ; Soph. O.C. 1053 ; Eur. Suppl. 2, etc.
Étym. π. πέλω.